Bilant dupa zece ani de reciclare responsabila

In Diverse la October 2, 2017 at 8:26 am

zutRecolamp a reușit în ultimii zece ani să recicleze aproape 4.000 de tone de deșeuri provenite din becuri, neoane și alte echipamente de iluminat care conțin mercur. Pentru a atinge target-ul propus la nivelul întregii țări, colectarea a cel puțin 45% din totalul de ehipamente vândute pe teritoriul României, Recolamp s-a angajat să colecteze până la finalul anului a 875 de tone de deșeuri formate exclusiv din echipamente de iluminat.

În procente, vorbim practic de o creștere cu peste 30% a performanțelor asociației.

“Recunoaștem, este o țintă extrem de ambiţioasă, o adevărată provocare, un challenge care ne va determina să dăm tot ce avem mai bun din punct de vedere al managamentului întregii operațiuni, dar suntem încrezători că vom reuşi să o îndeplinim. Avem experiența unui deceniu de activitate în România și am dezvoltat un sistem bazat pe un model de business sănătos şi sustenabil. În plus, ne-am concentrat eforturile în acest an pentru lărgirea infrastructurii de colectare și lucrăm acum să închidem și mai multe protocoale și parteneriate strategice cu firme din iluminatul public, primării, dar şi cu autorităţi locale.” a declarant un reprezentant Recolamp.

România în contextul unor modificări legislative cheie pentru managementul deșeurilor echipamentelor de iluminat pe bază de mercur

Trebuie precizat faptul că în prezent în România circulă una dintre cele mai importante modificări legislative care ajută extrem de mult operatorii și gestionarii în managementul reciclării deșeurilor provenite din echipamentele de iluminat pe bază de mercur.

Concret, din acest an, toți producătorii de echipamente electrice şi electronice trebuie să raporteze şi la Administraţia Fondului pentru Mediu cifrele privind vânzările lor pe piaţa din România.

În cazul acele companii fac raportări incomplete sau eronate cu bună știință, riscă penalități pentru kilogramele raportate greșit. Potrivit unor raportări ale Recolamp, până la intrarea în vigoare a acestei legi, 40% din lămpile care intrau şi aveau să devină la un moment dat deşeuri pe teritoriul României, nu erau raportate către autorităţile de mediu.

0 Comentarii

You can be the first one to leave a comment.

Leave a Comment